top of page
Caută
Razvan Barsan

Un turneu musai DEVAzut. Deva Roundnet Open 2024

Ultimul turneu înainte de Campionatul Mondial care punctează 100% în clasamentul național are loc la Deva,  sub cetate.


În weekend-ul 27-28 iulie, terenurile de sintetic de la poalele cetății vor găzdui, în premieră pentru România, DEVA Roundnet Open. 19 echipe și 23 de jucători vor fi protagonistii unor raliuri spectaculoase și meciuri de roundnet, pe cinste.


Ce echipe vin la Deva, sâmbătă?

Principalele pretendente la podium, conform punctajelor din clasamentul național sunt:

1. O echipă calificată la individualele masculine din cadrul Campionatului Mondial de Roundnet (Trymad, formată din Mădălin Popa și Traian Colac).

2. O echipă consacrată în această formulă, reunită după aproape un an, RoundNET Cafe (formată din Tiorean Mihai și Bârsan Răzvan).

3. Cea mai veche echipă de roundnet din România care inca evolueaza impreuna, Dopamine Pack (fosta No Pack), formată din Cioara Claudiu și Peter Gyergyoi.

De asemenea, categoria OPEN aduce în prim-plan o echipă consacrată din Deva, favorita numărul 4 la câștigarea trofeului, OvO (formată din Ilyes Zsolt și Norbert Kiss). Hmm… it’s coming home? 🦉


De urmărit sunt și cele 2 echipe noi cu extrem de mult potențial, Faking (formată din Rareș Muresan și Andrei Kollar), respectiv Ungurașii (formată din Antal Medves și Hunor Szőke).

Mai apoi, trebuie să menționăm că în acest turneu sanctioned, echipele feminine se vor duela de la egal la egal cu echipele masculine, demonstrând încă o dată că roundnetul nu ține cont de gen. 

Waves (formată din Beatrice Tarasila și Alina Pirlea), singura echipa feminină cu statut PRO din România are cele mai multe șanse, conform punctajelor, de a ocupa un loc fruntaș.


Musai de urmărit este noua echipă, Good Vibes Only (formată din Nicoleta Toporaș și Mădălina Măriuța), care vor lua acest turneu ca pe o încălzire strașnică pentru următorul turneu internațional care bate la ușă, ETS Championship Vienna.


Favorita numărul 3 dintre echipele feminine este Slay, (formată din Alexia Suciu și Mara Magdău), o echipă cu mult potențial și energie à la Cluj, reprezentantă a clubului Dopamine Roundnet Club.



Cum încheiem ziua de sâmbătă?


Ziua lungă de meciuri, cu cât mai puține crampe și fără julituri se încheie cu o ieșire tip 'get together', în care vom avea parte de povești faine, mâncare delicioasă și multă voie bună.

Se anunță și câteva surprize.


Ce echipe vin la Deva, duminica?


Duminică, dăm startul diviziei MIXED, care aduce în prim-plan una dintre cele mai consolidate echipe de mixt și favorita numărul 1 la câștigarea competiției, conform punctajelor din clasamentul național, Pocket Science (formată din Măriuța Mădălina și Bârsan Răzvan), urmata de echipa câștigătoare în divizia Americano a ultimului Qualifier (Beatrice Tărășilă și Mădălin Popa), și de MC DOPA, o formulă nouă (formată din cei doi reprezentanți ai clubului DRC, Claudiu Cioara și Mara Magdău).


Totuși, nu putem să nu ne întrebăm care dintre PA^2 Energy (Adrian Popescu și Alina Pirlea), Phoenix Energy (Adrian Constantinescu și Nicoleta Toporas), echipa cu 6 turnee jucate împreună, sau noile formule de echipă Suciu/Tiorean și Slice of Life (Ilyes Zsolt și Fulop Kristina) vor produce surpriza turneului?


Tragerea la sorți a decis

Sâmbătă, avem meciuri tari încă din primele ore în care se desfășoară grupele, highlight-ul fiind grupa B, o grupa strânsă care promite multe. 


Pentru duminică, întâmplarea a făcut ca DOPAMINE Roundnet Club și BAS Energy să se afle în grupe separate, urmând ca echipele celor două cluburi să se întâlnească direct în fazele eliminatorii. 


Vremea se anunță cu mult soare în ambele zile, așa că nu uita să pui crema de soare, pălăriile, și cheful de roundnet în bagaj. Am fi zis de skill-uri, dar pe acestea știm că le aveți oricum la voi.


Dacă nu joci, vino în calitate de spectator sau susținător. Promitem un timp fain  și o comunitate și mai și! 


Poți urmări desfășurarea evenimentelor in FWANGO si poti viziona finalele de sambata si duminica LIVE, pe canalul de Tiktok @funsportro , asta dacă nu reușești sa ajungi la DEVA. 


Dar poate reușești. 


Mult succes tuturor! ❤️

131 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page